De ce sa ne alegi pe noi?
Bine ai venit pe site-ul nostru! Noi suntem gazdele tale, Adrian și Corina Poenaru.
Cu siguranță că pe piața actuală din România găsești o mulțime de agenții și copywriteri talentați cu care ai putea să colaborezi. De ce ne-ai alege pe noi? Iată câteva motive care speram să te convingă:
- Am lucrat în agenții de publicitate, în departamente de marketing, în presă, dar avem experiență și în freelancing.
- Am lucrat pentru clienți din toate categoriile și cu business-uri de toate dimensiunile, de la mici afaceri locale la multinaționale, atât în România cât și în străinătate.
- Am promovat produse și servicii din diverse domenii, așa că am învățat multe, iar experiența noastră îți poate fi de folos.
- Avem tarife mai convenabile decât o agenție de publicitate, iar programul nostru este mult mai flexibil.
- Ne putem deplasa la sediul companiei tale atunci când ai nevoie de noi.
- Știm că de multe ori ești în criză de timp și de aceea suntem foarte atenți cu respectarea deadline-urilor.
- E ușor să lucrezi cu noi. Ne luăm munca în serios, însă știm de glumă, nu suntem pretențioși și nu avem avem aere de creativi neînțeleși :).

